Strabism - Intelectual

De la firul ierbii, privesc niscaiva persoane consternate. Si-au stabilit scopul in viata, l-au aliniat la standardele U.E., si-au periat superiorii si acum au drept la replica.

Ce-i supara?!Importanta pe care si-o dau sinelui, asta, desigur, cu ajutorul umililor minusculi ce ies pe strazi pentru a ovationa. Mergand tacit pe principiul reciprocitatii, se intrevede un prim razboi de interese. Spun "se intrevede", pentru ca distanta e mult prea mare, si fara sa fiu prozaica, am utilizat un sens mai mult decat propriu.

Undeva, la vreo 10 minute, cadrul se schimba si mai marii se transforma in si mai mari. Cretinofilii sunt in extaz, oile isi urmeaza pastorii alesi la "ala, bala, portocala", cu sulite si trambite. S-au conturat, deja, proprietati. Mi se pare si normal, e unul dintre simturile primare. Desigur, multe specimene au renuntat la ideea de simt, insa "bunul" nu prea are legatura cu primarul...ca tot veni vorba de el, nu-l vad prin zona. Isi construieste niste case in extravilan.

Intre timp, cavoul nostru se construieste. N-avem voie sa scoatem capul. Suntem pedepsiti. Vitele se aduc incet, pentru recensamant. Vom apartine cui va da mai mult la licitatie. Bicisnicii de langa mine se bucura. Nu pot intelege de ce. Insa ce inteleg eu? Pe parte dreapta, mumia lui Balzac rade de se prapadeste. Eu nu-mi permit luxul, sunt inca vie. Ca sa-mi mai hranesc putin ego-ul, imi amintesc cu voce tare cum ca sunt, am fost sau voi fi ambrozie pentru cineva. Sper sa fie din cavoul meu, sa nu fiu nevoita sa sap. Pentru ca m-a auzit, Balzac rade bolnavicios de tare. Afara ce-o mai fi? Aceleasi interese, alte grupuri. Corect! Ciclul trebuie sa-si urmeze drumul, sau invers, nu stiu exact. Urmasii directi ai lui Freud se-nvart intr-un joc ametitor. Plictisitoare existenta! Am sa urc sa ma musuroiesc si eu cu ei, pe ideea "gadila-ma pe linia punctata".

Ha! Pot face asta, ca inca nu s-a terminat colectivizarea. Am sa ies! M-am hotarat! Vreau sa vad soarele lui Platon, ca de-al ma-sii sunt satula. Inainte de asta, insa, trebuie sa fiu pusa la curent cu cine ne-a castigat. Daca mi-ar spune cineva, as fi scutita de multe politeturi nenecesare...."Balzac!!! Cine-i sefu'?".....asta s-a dezmembrat de ras. Grotesc! Am aflat, insa... Urc sa ma rad si eu cu el, insa in ce sa ma reincarnez? Nu stiu, vad pe parcurs. Hai, sa traim bine....

Posted by Latex at 5/28/2007 04:17:00 p.m. | Permalink | Comments

Existenţa în democraţia pe care a adoptat-o naţiunea noastră fascinant de bolnavă mi-a demonstrat că se poate! Dincolo de Inter City-ul fără aer condiţionat, dincolo de câmpul magnetic al omului împuţit, am gustat viaţa! Un somn transpirat şi o manelistă, un individ ce salivează după ea, un „nu” răstit şi un copil nouă luni mai târziu...scenarii ce-mi vin în minte, privind-o pe Andrada, domnişoara din faţa mea. Dac-aş fi fost bărbat, cu siguranţă m-ar fi încoronat „regele misoginilor”. Aşa, trebuie să militez pentru drepturile femeilor asuprite de-ale lor masculi...în urechi îmi sună apa pe care-o trage un bătrân la budă, dar pe Andrada nu pare s-o deranjeze, aşa că mă prefac vitejeşte că nu sesizez nimic...în dreapta e geamul spart de un eventual pietroi sau de capul vreunei victime. Mai departe, munţii zac leneşi. Mă întorc spre colega de specie şi-o întreb politicos cât e ceasul. Ea, cu mişcări teatrale, lente, îşi scoate mobilul şi-mi răspunde plictisită. Evident, n-am auzit nimic, pentru că aveam căştile în urechi, dar mi-a plăcut s-o văd în exerciţiul funcţiunii. Două minute mai târziu, ceasul îmi arăta 16:20...mai aveam două ore de mers. Ajunsă în gară la Făurei, cobor să fumez...Andrada după mine. O privesc. E trendy! Fluturându-şi părul lung, observ o mişcare pur circulară a jugularei. Mă minunez, dar nu prea mult, că naşa flutură un steguleţ galben, ceea ce s-ar traduce ca : „urcaţi, manca-v-aş, în vagoane, că-mi plânge bărbatul gras şi prost de foame”. Înţeleg mesajul transmis subliminal şi urc, însă după Andrada, pentru că trebuie să-i contemplu spatele. Ne aşezăm cuminţi şi observ cu stupoare că scoate o carte. „Veronica se hotărăşte să moară” se intitulează. Mă concentrez asupra ei şi adorm. Mă trezesc transpirată şi observ că Andrada nu mai e. Coexistenţa noastră scurtă, dar productivă, îmi provoacă o stare de inconfort. Nasol! Mă întreb, totuşi, unde-o fi coborât? Cărtărescu spunea, la un moment-dat, că cele mai frumoase femei apar în preajma mării. Marea, în schimb, e în partea cealaltă. S-o fi întors pe jos, să poată fi ea însăşi, fără măşti şi Veronici. De dorul ei mă topesc uşor...sau poate e căldura! Derutată, adorm. Mă trezeşte naşa! Am ajuns. Gara e urâtă şi lungă cât o zi de post. Îmi iau bagajul, comparaţiile şi epitetele şi pornesc agale spre casă. Pe pod, mii de umbre dansează în jurul Fetei Morgana. Mă opresc, îmi aprind o ţigară şi privesc gârla aproape secată. Siderată, cad: în noroi, apă murdară şi buruieni, Andrada face baie goală, dansând . Mă frec la ochi şi nu mai e. Râd ca tâmpita şi pornesc în drumu-mi, încercând să uit de tot şi de toate, gândind la România, naţiunea noastră fascinant de bolnavă.

Posted by Latex at 5/15/2007 09:42:00 a.m. | Permalink | Comments