A venit primăvara...satul s-a golit. Majoritatea oamenilor s-au întors în străinătăţuri la munci. Ici-colo, pe câte-o uliţă mărginaşă, se zăreşte câte un copil îmbrăcat subţire ce se joacă în noroi şi mănâncă muci. Totul e schimbat:...timpul, timpurile şi-au pus amprenta peste tradiţionalism şi cu toţii aşteaptă urbanizarea. Până şi câinii se ceartă, care să devină comunitar. Cablu, internet, combine cu muzică la maxim la fiecare colţ de stradă. Băbuţele, nostalgice, bocesc după perioadele demult apuse, atunci când luau bătaie de la feciorii care acum le sună şi le vorbesc „ca la telenovele”. De fapt, singurul loc neatins de evoluţie este cloaca bătrânelor de duminică. Aici, ca de fiecare dată, se povesteşte, se bârfeşte şi se boceşte. Astăzi se discută despre Marghioala, răposata.
- Interesantă viaţă a mai avut, zice Arghira a lu’ Petru Chetroi, rupând tăcerea. Îmi amintesc, prin ’30 era floarea horei! Toţi bărbaţii îi întindeau batiste!
- Da, fa, replică Floarea, ştiu şi eu. Şi Petru al tău plângea după ea, dacă nu mă înşeală memoria!
- Ei, plângea! Era tânăr şi neliniştit, fa! Pe mine m-a iubit cu foc, nu pe ea!
- Păi pe tine când te-a furat, fa? Întrebă Gherghina dintr-un colţ al cămeruţei ei, cea care găzduia întâlnirea de astăzi.
- Off, aveam 12 ani şi m-a luat..îmi amintesc şi-acu’: aveam două cozi împletite frumos, ia de la mama şi dansam sfioasă cu Borundica a lu’ Vasile Ursu. M-a apucat de mână, mi-a făcut din ochi şi m-a dus în chiler la baba Osteoporoza, urâta satului. Am plâns, că mi-a fost frică, dar el m-a luat în braţe şi nu mi-a mai fost teamă de-atunci! Dacă ştiam ce alcoolic va deveni, îl stucheam în ochi, mânca-l-ar moartea!
- Taci, fa, nu blestema, că-i sfânta domenică! Ptiu, ce gură păcătoasă ai! Zise Rodica a lu’ Ciuchitu, ridicându-se şi punând lemne pe foc.
- Aşa! Pune, pune, că primăvară ca asta să tot ai! Au îngheţat buruienile-n bătătură, zise Gherghina. Fa, da’ Fănica a lu’ Bortă de ce n-a venit azi?
- Bre, din câte-am auzit, o bătea beţivu’ de bărbac’su dimineaţă la 5.
- Ruşine mare, maică! La „vrâsta” asta să dai în sărmană?! Da’ zi, fa Arghiră, cum era Margioala?
- Ei, fa Frosină, era imaculată! Noi, fetele din sat, eram „individuoase”, dar cu mintea de-acum îţi zic sincer că tare minunată era! Avea un păr lung şi galben ca spicu’ de grâu, ochii mari şi deschişi larg. „Pisemni” era deşteaptă, că aşa se zice. Ei, şi ea...
- Pune, fa, pe foc! Ţipă Gherghina. Văleu, ce mă dor şalele! Pune, fa afurisito, că mor de frig aici!
- Ptiu, piei, drace! Ce-ai, babă? Când te-o lua Cel de Sus, că tare suflet meschin mai ai! zise Frosina, însă se ridică şi înteţi focul, pentru că tanti Gherghina era tare rea şi dacă intrai în gura ei greu ieşeai, spuneau femeile în sat.
- Lăsaţi-mă, fa, să vă spui!... Şi Marghioala era de-o pudoare şi de-o candoare cum nu mai vezi la deşiratele din aste zile; că numai burţi şi „şăli” goale, numai „machejuri” şi vopseluri! Eii, dacă aveam eu fată acu’...
- Zi, fa, de Marghioala şi lasă „copchiii”!
- Ho, fa, că zic: Şi Marghioala era o piatră nestemată. Frati-miu, Dumnezeu să-l ierte, a iubit-o mult şi dacă ar fi avut curajul s-o smucească de la horă, sigur ar hi trăit cu ea. Nu, cuscră?
- Ce mă interesează, fa, pe mine? Tu mai bine pune pe foc, că-ngheţ, nu alta! Mă şi sperii şi iar îmi toarnă Zambila a lu’ Ţâţî cositoru’!
- Iar, bre? Mai ia-ţi şi matale un pled, că nu mai sunt lemne.
- Taci, fa, şi pune pe foc! Iar s-au scumpit bulinele! Văleu, şalele!
- Bre, da’ mie parcă mi-e foame, zise sfioasă Caterina a lu’ Ciungu.
- Azi ţinem post negru, păcătoaso, sări ca arsă Frosina.
- Da, fa, că bine zici! Da’ zi de Marghioala. Cine-a luat-o, până la urmă?
- Ei, cine?! Nimeni!
- Ptiu, bată-te vina! Cum nimeni, fa?
- Păi dacă nu mă laşi să „spui”?! Hiţi atente: şi-a bătut joc ciobanul satului de ea, fa, că n-a stat s-o ia de fimeie. Ea, disperată, ci-o fi zis?! „îmi iau nişte piatră vânătă, mă strâng şi nu mă observă nimeni”.
- Doamne, iartă-mă! Ce zici, Arghiră?!
- Dacă-ţi zic, fa! Şi aşa a făcut: şi-a vâtât în pântec piatră vânătă. Dar ea, proasta, nu ştiu ce prietene avea, că următoarea domenică la horă toată lumea avea de ştire de ruşinea mare. Toţi bărbaţii o râdeau şi aruncau în ea cu „chetri” în leuză!
- Păi da, curva! Şi tu? Ce-ţi arde să spui de-astea acu’? Mai bine bagă nişte lemne pe foc! Te lasă să mori de frig! Doamne, ce femei urâcioase!
- Ho, Marghioală, că îngheţată văd că ţi-i inima!, spuse Frosina.
- Taci, fa, să vă zic: şi cum „stucheau” toţi în biata, eu, din spate, roşie cum ţi-i cămeşa, o văd cum „chică” din „chicioare”! Toată lumea: „ce-are? Ce-are?” Apoi,o baltă de sânge ţâşni din „trânsa” şi şi-a dat duhul!
- Hai sictir, fa! Mănânci căcat! Ce tâmpenii ai în capu’ acela în zi sfântă! Caterinăăăă, adă aghiazma şi strocheşte! Şi tu, Frosină sau tu, Fănică, băgaţi în foc, fa, că tare-i frig! Văleu, şalili! Mă duc să mă chiş! Taaare-i greu când eşti bătrân! Agiutaţi-mă, fa spurcatelor, că dacă vă croiesc câte-un baston de pe şăli, nu vă vedeţi! Bate-vă să vă bată, că multe mai scormoniţi!
După ce ieşi baba Gherghina din cameră, se lăsă o linişte de mormânt. Peste câteva minute, una dintre bătrâne încercă să spună ceva, însă nimeni nu înţelese nimic. Toate se uitau pierdute pe geam, sprijinite de bastoane, plângând-o pe Marghioala. Încet, seara se lăsa, acompaniată de cântecul obosit al cocoşilor plafonaţi. După un timp, când intră Gherghina, nu se auzea decât un ultim lemn plesnind în focuri. În lumina pală, bătrânele zăceau doborâte ca nişte popice, ba călare una pe alta, ba nu...
- Fănicăăăă! Fa Fănicăăă! Ieşi, fa, de-acolo!
- Văleu, şalele! Gata, bre? Le-ai exterminat?
- Lasă palavrele, ia bastonul cela de-acolo, din colţ şi vezi dacă mai respiră vreo una!
-Bre, da’ incomod mai e în coteţu’ matale. Să nu mă mai poziţionezi în locuri de-astea!
- Iote, afurisita, ce vociferează!...Au murit toate, fa?
- Vai de mine! Respira Frosina!
- Dă-i două scatoalce peste cap! Hai, cu forţă, că n-avem timp! Ce, oboseşti repede? Dă, fa, din inimă! Aşa! Aşa! Braaavo!
- Pfoaaa! Gata! Na! Să nu-mi mai zici că nu-s bună de nimic.
- De ce eşti tu bună, fa?! Trei metri cubi de lemne am consumat să se asfixieze afurisitele! M-au trecut toate transpiraţiile! Acum hai, că trebuie să sune Bruxelles-ul!
- Trăiască Uniunea Europeană! Trăiască Partidul Comunist!
