Vive la France!!!
Universul…Pamantul…Europa...Romania – o tara in care lucrurile normale nu se intampla prea des- ...Bucuresti….Calea Victoriei...
O complexitate de celule, pe numele ei Lavia, se plimba agale, privind zambitoare in jurul-i. S-ar putea spune ca are in jur de 20 de primaveri si ca, dupa spusele batranilor ,“nu esti hranita,mama”, fiindca e foarte slaba.
Iarna a invelit totul in mantia-i alba si cei cu dantura problematica evita sa zambeasca, pentru ca se cam fac de cacat. Insa ea...ea zambeste..si se plimba.
E ora pranzului si putina lume pe strada, asa incat Lavia poate contempla linistita, fara nici o graba, pe fiecare.
In spate aude, deodata, o voce groasa de barbat. Cand se intoarce, vede un cuplu frumos care, in aparenta, discuta ceva captivant. Isi ciuleste urechile, dar nu intelege nimic, pentru ca se vorbea in franceza.
“Vai, draga, ne-au invadat astia tara”, gandeste ea si trece cu o oarecare infatuare mai departe.
Plimbandu-se, realizeaza ca i se face foame. Se opreste la o gogoserie.
-O gogoasa cu gem, va rog!
-En francais, s’il vous plait!
-Poftim? Dar nu stiu franceza....o gogoasa cu gem, va rog! spune ea aratand spre o tava cu respectivele.
-En francais, s’il vous plait!
-Dracu’ sa va ia, cu franceza voastra!
Si pleaca nervoasa, injurand. “Ce sa-ti spun! In franceza!..nu mai pot vorbi limba mea in tara mea!...“ Curand, ajunge la o cofetarie si cere zambitoare o prajitura. Raspunsul celei de acolo o scoate din sarite:
- En francais, s’il vous plait!
- Nu pot sa cred! Ati innebunit cu totii! Am sa mor de foame!
Noaptea venea neiertatoare, uitand de Lavia si de necazul ei. Lumea a iesit pe strazi sa se minuneze de frumusetea Bucurestiului. Lavia insa priveste innebunita la ei, fugind dintr-o parte intr-alta si intreband daca stie cineva limba romana.
Vruse sa mearga acasa, dar fiindca nu stia franceza, nimeni n-a bagat-o in seama. Vocile-i sunau ca niste ecouri de undeva, de departe, si toate in franceza. Frigul o patrunsese de ceva timp si degetele o frigeau. S-a plimbat ametita, printre toti. Se simtea in alta lume si-i era frica.
Ajunsa langa o banca, se aseaza si priveste tampa in jur. Un barbat se apropie si-i intinde o cafea fierbinte.
- Bonsoir, je m’apelle Andrei. Comment ça va?
- Ce “bonsoar”, ma? Iti trag una de nu te vezi!
- Quoi? J’ai pas entendu! S’il vous plait, en francais! spuse el, zambindu-i usor.
Un val de furie o cuprinse pe Lavia atunci si incepu sa-l loveasca. Il lovi, astfel, pana lesinara amandoi langa stalpul de alaturi.
Noapte, frig, liniste, doi oameni culcati unul peste altul, in virtutea inertiei, langa stalpul ce le suporta greutatea amandurora. Un afis mare in fata lor pe care scrie Saptamana francofoniei 2006.
Calea Victoriei...Bucuresti...Romania – o tara in care lucrurile normale nu se-ntampla prea des-...Europa...Universul...
